25 mai Alegerea unei firme de curierat pentru afacerea ta
Cum iti alegi pentru prima data firma de curierat?
In sfarsit ti-a venit o idee, cea mai grozava pe care puteai sa o ai, si gata, ai decis sa-ti deschizi firma ta si magazinul online? Intrebarea acum este cum trimiti comenzile prin curier clientilor tai? Sigur, poti sa le duci si personal, insa, nu ar fi de dorit fiindca banuiesc ca vrei sa iti dezvolti afacerea si ai altele de care sa te ocupi. Si atunci trebuie sa te decizi sa trimiti cu un curier. Dar cum sunt multe firme de curierat in piata, cum stii cu care il trimiti, care e cea mai buna, cat te costa etc.? In alegerea unei firme de curierat, trebuie sa tii cont de cateva criterii:
- Notorietatea / renumele pe piata. Intotdeauna o firma cu experienta in serviciile de curierat, care este recunoscuta pe piata este de preferat in detrimentul unei firme nou aparute sau a uneia fara nu stiu ce imagine.
- Serviciile prestate. Cu cat gama de servicii este mai larga, cu atat mai bine. De ce? Pentru ca daca iti extinzi afacerea si vei avea nevoie si de alte servicii pe viitor, sa poti apela tot la ei, fara sa fie necesat sa cauti alte companii.
- Acoperirea teritoriala. La fel ca mai sus vei cauta sa aiba o acoperire teritoriala mare.
- Timpii de tranzit. In mod evident, fiindca tocmai te-ai lansat pe piata, si nu numai, vei vrea livrare intr-un timp foarte scurt, oriunde in tara, nu-i asa?
- Tarifele. Le vei negocia, de la inceput. Vei fi atent sa faci distinctia intre cat te va costa un plic si cat te va costa un colet (marime si greutate). Sunt companii care nu ofera tarife diferite intre colet si plic, ci ofera tarif pentru primul kilogram. Aici trebuie sa fii atent fiindca daca volumul trimiterilor tale este mai mare la plicuri, vei negocia tariful pentru primul kilogram din aceasta perspectiva.
- Modalitatea si termenul de plata. Le vei negocia si pe ele, de la inceput, la pachet cu tarifele. Trebuie sa stabilesti cand vei plati pentru serviciile prestate si cu ce instrument. In ce priveste partea operationala te va interesa orarul de preluare de la sediul tau, dar si posibilitatile de livrare sambata la clientul tau. Vei dori sa beneficiezi de servicii de ramburs al documentelor; vei avea nevoie de servicii de track & trace ca sa stii unde este coletul tau si cand ajunge la destinatie; iar mai tarziu sistemul de awb electronic.